Prima pagină | Istoric | Coruri | Pastratorii traditiilor| Tabăra | Diaspora | Recunoaştere | Galerie video | Galerie foto | Audio&fonotecă | Festivaluri folclor | Informaţii&contact |
                                       
New Page 1
Repere istorice ale bisericii (Rodica Colta Doru Sinaci Natalia Tomi Monografia comunei Covăsânţ)
Prima menţiune despre o biserică în Covăsânţ datează din anul 1332 când aceasta refuză să plătească dijmă papală. În anii 1333-1335 biserica era una parohială, având ca preot pe Blasiu. Lăcaşul de cult a funcţionat neîntrerupt, fiindcă într-un alt document din 2 decembrie 1537 se consemnează că regele Ioan Zapoly a participat la slujba de la biserică din această localitate, iar şcolarii i-au cântat „Bucură-Te şi iar Bucură-Te".
Urmele acestei biserici, aşa cum mai puteau fi ele văzute în secolul XIX, adică frontonul de vest al navei (9, 50m) de care s-a adosat un turn clopotniţă au fost reproduse de Marki.
Plasată pe locul actualei grădini a Ecaterinei Mariş, din vechea construcţie azi nu se mai păstrează decât un mic fragment de 2 m. După denivelarea terenului se poate estima ca a avut 10m. Fundaţiile navei şi corului, acum invizibile, se întind până în grădina vecină, aceleia în care se ridică partea vestică a bisericii. Ele sprijină acum o terasare de vie.
Frontul de vest, înglobat clopotniţei, este triunghiular. Această formă indică faptul ca nava a avut un tavan şi deasupra ei spre turn se pătrundea fie într-un pod, fie într-un spaţiu cu balcon. Turnul clopotniţei s-a conservat aproape în întregime.
Îi lipseşte doar coiful care a dispărut în secolul XX. Situat pe mijlocul laturii de vest, turnul a avut la bază dimensiunile de 4, 10 x 4, 70 m. Deschiderea era într-un portal situat în axa est-vest a navei. Decoraţiile, realizate din cărămizi decupate au dispărut odată cu distrugerea ancadramentelor. Două contraforturi (1, 20 x 0, 80 m) sprijineau colţurile libere, până la înălţimea primului etaj. Cele trei etaje, care se suprapun parterului, prin care se intra au goluri diferite. Faţada de vest este dotată cu câte o fereastră la fiecare etaj. La sud sunt două goluri, la etajele superioare; spre nord, există un singur gol, la ultimul etaj. În sfârşit la vest, deasupra fostei cornişe, de la ultimul etaj, există o sin gură fereastră. Cu excepţia ferestrei de la etajul I, toate celelalte au avut sau mai au ancadramente realizate din cărămizi decupate care formau muchii teşite, reunite în part ea superioară în arcuri frânte. Cu ocazia unei cercetări efectuate în 1982, istoricul de artă covăsânţean Viorel Ţigu a observat prezenţa unor urme de pictură exterioară284 pe umărul de sud al bisericii şi pe faţada de sud a turnului clopotniţă. Cât priveşte coiful clopotniţei, a cărei imagine s-a păstrat într-un desen reprodus de Mârki, acesta era zvelt fiind ridicat pe o bază poligonală.
 Conform stitlului gotic de construcţie, clopotniţa se plasează în intervalul secolelor XIV-XV. Tradiţia localităţii vorbeşte despre transformarea vechii biserici catolice în biserică ortodoxă, însă nu există documente în acest sens. După alţi autori ar fi fost o biserică reformată, în jurul ei fiind descoperit un tezaur din secolul XVII . În sfârşit, o altă poveste legată de această biserică susţine că ea a fost ocupată de turci şi transformată în depozit de muniţie şi că în urma unei explozii din vechiul lăcaş a mai rămas doar turnul. Considerând locul pân-gărit, covăsânţenii au mutat biserica pe care au construit-o în loc pe actualul amplasament.
Primele date certe despre biserica ortodoxă română din Covăsânţ le găsim în conscripţia episcopului Sinesie Jivanovici din 1755, în care se menţionează existenţa unei biserici de piatră cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt, sfinţită în 1734. Această biserică necesita, la mijlocul secolului al XVIII-lea, mari reparaţii, motiv pentru care comunitatea cere aprobare pentru reparaţii. Aprobarea imperială a ajuns la mitropolitul de Carloviţ în 29 sept. 1776. Comitatul i-a comunicat parohiei la 10 oct. 1776 că poate începe reparaţiile şi mărirea bisericii, cu condiţia să indice fondurile de care dispune. Din răspunsul dat de parohie reieşea că, la cei 1095 de fl. adunaţi deja de parohie, urmau să se adauge 406 fl. şi 32 cr. oferiţi de datornici şi încă 150 fl. din taxe restante de morminte. În lipsa întregii sume, comitatul i-a cerut parohiei să încheie un acord cu meşterii, prin care aceştia să accepte să fie plătiţi ulterior, în cazul în care suma nu este suficientă. Comunitatea religioasă din Covăsânţ se hotărăşte însă să nu repare ci să edifice o nouă biserică, cea care există şi azi, cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt", pe locul celei din 1734. Biserica cea nouă a fost zidită din piatră şi cărămidă, în stil baroc, şi acoperită cu ţiglă iar turnul cu tablă zincată. Construcţia avea 32 m lungime, 11, 50 m lăţime şi 32 m înălţime. A fost terminată în 1779 şi sfinţită de episcopul Pavel Avacumovici . Tot din acest an există şi matricolele bisericii.
 

Repere istorice ale localităţii Covăsînţ

Covăsînţul este o aşezare veche situată la poalele piemonturilor Munţilor Zărandului, pe ramificaţiile a două văi, în zona de întrepătrundere cu Câmpia Vestică, la jumătatea distanţei dintre oraşele Lipova şi Pîncota, marcând centrul Podgoriei Aradului. Prima atestare documentară a localităţii Covăsânţ datează din anul 1333. Numele de Covachi – Covacu –Covasiensis e de origine dacică. Cova- e rădăcina de sine stătătoare, iar sufixul -sinţ e de provenienţă străină. Covachi derivă deci de le cuvântul dac – Cova care înseamnă troacă, covată, iar sufixul – sinţi îl întâlnim la mai multe comune din Ardeal, Banat, Muntenia. Localitatea Covăsînţ îşi are originea în negura istoriei, urcând până la acei bravi locuitori ai pământurilor străbune – dacii. Numele de Covachi – Covacu –Covasiensis e de origine dacica. Se pare că localitatea îşi are numele de la vreo instituţie industrială metalurgică, fiind în apropierea ei mine de aramă şi fier azi părăsite.Este important faptul că prin hotarul Covăsînţului trece drumul lui Traian care începe de la cetatea romană Vinimacicum (azi Costolaţi –Serbia) şi se sfârşeşte la Budapesta. Acesta era un drum de comunicaţie şi era întrebuinţat pentru transportarea poştei şi a ordinelor militare, având legătură cu toate cetăţile din zonă. Se mai păstrează 8 km. de drum în dreptul localităţii Dubrovăţ –Serbia, iar în memoria colectivă a locuitorilor vârstnici din Covăsînţ se păstrează informaţia primită din tată în fiu cum că pe dealurile şi peste văile Covăsînţului (unde era satul în vechime) au existat poduri şi drumuri din piatră. Ca şi caracteristici drumul era de 3 m lăţime, pavat cu piatră de granit şi cu margini din cărămidă. Cuvinte din vocabularul Covăsînţenilor, de provenienţă dacă, vorbesc în acelaşi timp despre vechimea poporului trăitor aici: şubă, căciulă, cioareci, opincă, gurgui, izmană, cojoc, grapă, plug, ocic, greblă, tânjală.

Portul femeilor era compus din - Spătoi – cămaşă din pânza ţesută în casă , decorată cu diferite cusături sau cipcă (dantelă), făcută iarna la şezătoare. - Poale cu pui rocie peste poale – fustă din pânză de cânepă ţesută (de drugălăi), în zilele de lucru iar duminica femeile din familiile mai înstărite purtau haine de cârţiţă (din mătase adusă din China de către negustorii ambulanţi , pe care o cumpărau fie din sat fie de la Piaţ’ din Pâncota). - Duşangul era purtat peste cămaşă şi era confecţionat din material identic cu rocia, se purta mai mult duminica iar în zilele de lucru purtau sfetăr. - Zobon cu fir purtau femeile măritate. - Cârpă – şorţ se purta peste rocie, duminica purtau lat pictat. - Cot – batic din materiale diverse iar duminica cot cu pană de pliş (Covăsînţ , Cuvin, Miniş) - Cot pe spate se purta iarna şi era făcut fie din lână ţesută fie croşetat. Opinci, cizme din piele de porc. Toate hainele se spălau în pârlău cu leşie de cenuşă.

Portul bărbaţilor se compunea din -cămeşă cu pumnari -cămeşă cu manşetă strânsă, care se închidea cu nasturi şi guler despicat cu bandă creaţă. - Izmene largi din pânză ţesută în casă , pe timpul verii, iar iarna cioareci din pânză de cânepă sau din lână . - Zobon –vestă - Ceptar din blană de miel . - Lat în faţă – şorţ mare din pânză ţesută în casă sau din doc, lauf. - Opinci şi în special sandale romane. - Cizme din piele de porc cu tureac înalt. -Colop din paie, iar duminca la biserică din fetru pe timpul verii şi iarna căciulă din blană de miel . -Şubă – purtată de bărbaţii familiilor înstărite. Familiile sărace colaborau pentru confecţionarea unei şube . Din cânepa ce le rămânea, după ţesutul pânzei necesare întregii familii, alcătuiau fie mâneci, fie clini ( şuba fiind croită din părţi sau fâşii pe verticală numite clini).

 

 

 

 

 

 

 

 

Preoţii bisericii:
Petru Popovici (1767) Gheorghe Popovici (1767) Ioan Diaconovici (1767) Ioan George Popovici (1779, 1791) Iacob Balint (1779) Petru Diaconovici (1779-1819) Paul Diacovici (1791) Toma Popovici (1791)-capelan Ioan Ioanovici (1815) Teodor Popovici (1815) Ioan Mâneran (1817) Samuil Miclăuş (1828, 1849) Andrei Machi (1829) Mihai Popoviti (1826) Moisă Miclăuş (1853-1885) Moisă Mihailovici 1848 Arsenie Popovici (1853-1861) Petru Miclăuş (1853-1866) Mihai Popovici (1837) Moise Popescu (1849, 1853-1856) Sava Ioanovici Jurj (1868-1873) Demetriu Popor (1868- 1879) Maximilian Balint (1858-1885) Vicenţiu Ioanovici 1883-1913 Ioan Cure (1880-1929) Petru Pelea 1897-1899 Ioan Miclăuş (1886- 1912) Aurel Adamovici (1914-1932) Alexandru Muntean 1899-1901 Aurel Brancu (1918-1923) Nicolae Bâru 1937 Ioan Terebenţ 1930-1935 Gheorghe Baltă 1933-1967 Traian Mogoş 1948-1967 Aurel Palagos 1990-2003 Traian Baltă 1967-1990 Blaj Mihai Octavian 2003-2016 (Rodica Colta Doru Sinaci Natalia Tomi Monografia comunei Covăsânţ)
 
 
 
   
webdesign: webortodox@gmail.com    Microsoft Office SharePoint Designer  
   

 

New Page 1